Povestea trabucurilor incepe inca din 1492, anul „Cuceririi
Paradisului” de Christopher Columb prin incheierea calatoriei catre
Lumea Noua. Desigur, teritoriile descoperite ascundeau la randul lor
lucruri necunoscute oamenilor civilizati pana la acel moment. Una din
acestea a fost o planta, pe care bastinasii obisnuiau sa o mestece sau
sa o fumeze dupa ce o uscau. Este vorba despre arhicunoscutul tutun.
Trabucul la inceput
Din
tutun au inceput sa fie fabricate trabucurile, a caror popularitate a
fost foarte crescuta. Regi, presedinti, cavaleri, domni respectabili,
vedete mondene au fost de-a lungul timpului fumatori de trabucuri. La
inceputul secolului al XX-lea 4 din 5 barbati americani consumau tutun
sub aceasta forma.
Productia industriala de trabucuri a fost
deschisa de Cuba, care in secolul al XIV-lea a inceput sa se bazeze din
ce in ce mai mult pe cresterea tutunului. In scurt timp planta a
devenit simbol national, iar produsele cubaneze realizate din tutun au
fost recunoscute drept cele mai bune din lume.
Cum se face?
Nu
este usor nici sa creezi, nici sa rulezi un trabuc premium de lux.
Multi compara crearea tigarilor din foi de calitate cu obtinerea unui
vin bun. Totul incepe cu plantarea semintelor. Din doar 2 linguri cu
seminte de tutun se poate cultiva un hectar. Dupa ce planta se hraneste
si ajunge la maturitate, are loc recoltarea.
Frunzele de tutun sunt atent selectionate, iar strangera lor incepe de
jos in sus. Frunza cea mai apropiata de pamant se numeste „valdo” si
are aroma usor dulceaga. Frunzei mijlocii, cu aroma medie, i se spune
„seco”, iar frunza superioara a fost denumita „ligero” si reprezinta
partea cea mai aromata a plantei.
Dupa ce sunt culese, frunzele
sunt asezate pe categorii, in functie de marime si textura si se lasa
la uscat 6 pana la 8 saptamani. Tutunul trece prin procesul
fermentarii, perioada de uscare fiind esentiala pentru gustul
viitorului trabuc. In cazul in care aceasta nu este realizata perfect,
aroma trabucului va fi dura, amara, chiar innecacioasa si va crea
probleme la aprindere.
Un trabuc este alcatuit din trei parti:
„filler” reprezinta miezul sau, compus din mai multe frunze de tutun de
acelasi soi sau de soiuri diferite. Aceasta este portiunea care confera
tarie trabucului. „Binder” este frunza care inveleste continutul pentru
a-l mentine compact si a-l intari. A treia parte se numeste „wrapper”
si consta intr-o frunza foarte atent selectionata, al carei rol este sa
inveleasca trabucul. In cazul acesteia, cel mai important este
aspectul, de aceea se evita intotdeauna frunzele cu imperfectiuni.
Alcatuirea unui trabuc din cele trei parti nu reprezinta deloc o
sarcina usoara, experienta celui care il ruleaza fiind esentiala.
Dupa
ce sunt create, tigarile din foi sunt pastrate cel putin 3 saptamani
intr-o camera speciala, in care sunt controlate constant umiditatea si
temperatura. Pentru ca trabucul sa aiba o aroma fina, atractiva este
nevoie ca procentul umiditatii sa fie de 70%, la o temperatura de 22
grade Celsius.
Un expert in rularea tigarilor din foi poate
realiza zilnic pana la 100 de bucati de calitate superioara. La nivel
mondial se considera ca cele mai bune trabucuri sunt de origine
cubaneza, insa exista si alte tari care se inscriu in competitie.
Trabucurile
sunt produse complexe, cu o istorie care se pierde in negura timpului
si trebuie apreciate pe masura valorii lor. Desi actuala tehnologie
permite si realizarea automata a tigarilor din foi, cele de calitate
superioara sunt facute manual. De aceea, doua trabucuri pot avea
acelasi model, fara a fi identice.
Trabucul la inceput
Frunzele de tutun sunt atent selectionate, iar strangera lor incepe de
jos in sus. Frunza cea mai apropiata de pamant se numeste „valdo” si
are aroma usor dulceaga. Frunzei mijlocii, cu aroma medie, i se spune
„seco”, iar frunza superioara a fost denumita „ligero” si reprezinta
partea cea mai aromata a plantei.
Alcatuirea unui trabuc din cele trei parti nu reprezinta deloc o
sarcina usoara, experienta celui care il ruleaza fiind esentiala.